Cand aveam 19 ani am cunoscut un baiat. Nu eram obisnuita sa ies in oras si nici nu-mi placeau distractiile, dar nu aveam de unde sa stiu ca tocmai asta a apreciat la mine. Ne-am intalnit zilnic timp de o luna, apoi el a plecat sa-si continue studiile universitare. Dupa cateva scrisori ne-am dat seama ca ar trebui sa ne mai intalnim, ne era dor unul de altul. Eram la 700 km distanta si ne vedeam destul de rar. Nu credeam ca un baiat asa de frumos ca el poate sa ma iubeasca chiar asa cum declara. Nu stiam ca el pretuia faptul ca eram cuminte, asta mi-a spus-o mai tarziu. Cand a venit la noi acasa pentru a-mi cunoaste familia, mama mea a spus : "e prea frumos, asta cand o termina facultatea nu se mai uita la tine !". Am crezut-o.
Venise iarna si nu ne-am vazut mai mult de o luna. In timpul acesta mama a cautat o femeie care ghicea, adica prezicea viitorul. Dupa ce a fost la ea, s-a mai dus la inca una, pentru confirmare. Avand deci doua "marturii solide", mi-a scris o scrisoare spunandu-mi rezultatele : nu era baiatul acela soarta mea. Desi il iubeam, eram pregatita sa renunt la el, fiind hotarata sa ma casatoresc o singura data in viata si casatoria mea sa fie una reusita, sa nu am nici un fel de aventuri inainte, nici un repros si sa nu-mi fie rusine sa-mi privesc sotul in fata. De cateva saptamani incepuse serviciul un inginer stagiar la noi la birouri si ne-am imprietenit. Nu era nici pe departe genul de baiat pe care il abandonasem, dar scrisoarea de la mama era clara pentru mine. Credeam totul orbeste pentru ca toate se nimereau cum spusese ghicitoarea : "un baiat cu studii superioare care are casa ..." si altele. Nu cunosteam nimic din Biblie si nici nu vazusem vreuna in viata mea, asa ca eram uimita crezand ca toate acestea veneau de la Dumnezeu. Ca ma inselasem crezand ce a prezis ghicitoarea, aveam sa constat imediat dupa casatorie cand l-am vazut pe sotul meu cum cadea pe strada de beat ce era si ma jignea fara nici un pic de rusine la scurta vreme, cand l-am anuntat ca va fi tata.
Dupa doua luni mi-am dat seama ca nu mai pot continua viata alaturi de el si cu mare greutate am mai suportat inca doua saptamani, iar dupa Anul Nou ne-am despartit; nu putea sa se retina de la bautura si de cate ori avea ocazia, bea fara nici o limita pana cadea jos. Eram deja insarcinata, dar sub nici o forma nu acceptam un astfel de tata pentru copilul meu, asa ca, la insistentele mamei mele am mers acasa pentru a face un avort. Eram bulversata de schimbarile ce au avut loc in ultimile luni in viata mea, atat de rapide, incat nu aveam timp sa ma desmeticesc : le traiam eu in realitate sau era doar un lung vis urat din care nu ma puteam trezi ? Chestia cu avortul ma depasea complet, nu eram capabila sa iau propria mea decizie, eram manipulata de mama fara sa-mi dau seama, ea era cea care de luni de zile ma manipula fara sa-mi dea timp si drept de gandire, eram ca sub hipnoza si ea facea ce vroia cu viata mea si cu mine. Ii placea sa decida in locul meu si continua sa fie autoritara spunand mereu ca asa a procedat si mama ei cu ea, deci pentru ea era foarte normal ca eu sa ascult si sa ma supun fara comentarii. Daca incercam sa spun ceva, incepea imediat sa ma dracuie si nu se mai oprea cateva ore, facandu-ma sa-mi para rau ca am indrasnit sa deschid gura.
Nici ea nu citise Biblia in viata ei, era ortodoxa, mergea din cand in cand la Biserica pentru a implini din obisnuinta ritualul bisericesc, in rest, nu era nimic religios sau vreo teama de Dumnezeu in ea.
Ma lasasem deci convinsa si asteptam o femeie sa-mi provoace avortul. Numai ca planul Lui Dumnezeu a fost altul si a oprit aceasta nebunie inainte de a o face. In ziua in care femeia a venit, tatal meu a ramas acasa, dar el nu stia absolut nimic de intentia mamei mele ; defapt el nu stia ca eu sunt insarcinata.
Uimirea a fost ca in 35 de ani de servici, tatal meu a lipsit de la locul de munca doar de doua ori : o data in tineretea lui, cand a facut un ulcer perforat si a doua oara, in ziua cand trebuia sa avortez eu, iar mama a spus ca nu putem face nimic din cauza ca tatal meu era acasa. Eu nu stiam ce inseamna a face un avort, asa ca nu am inteles nimic, dar eram linistita sa stiu ca sarcina mea ramasese inca acolo unde era.
Cand a vazut mama ca nu am putut scapa de sarcina, a inceput sa se poarte foarte rau cu mine. In primul rand pierdusem serviciul, nimeni nu ma mai angaja gravida fiind, apoi lucru si mai grav, o facusem de ras !Nu avea nici o importanta faptul ca eu sufeream, ba din contra, asta ii dadea satisfactie pentru ca mi se cuvenea sa sufar. Si nici nu recunostea ca din cauza ei eram in asemenea situatie. Nu ma mai trata ca si fiica, ma dracuia mereu din orice si ma umilea cu cuvinte foarte grele. Asa am dus-o cateva luni si intr-o zi m-a cautat sotul meu. Fiind aproape sa nasc si intelegand ca nu e chip sa raman in casa mamei mele, am plecat sa locuiesc la soacra mea. Desi nu era deloc o femeie rea, ma intreba mereu ce are mama mea cu mine si spunea ca eu am mintit-o si ca defapt mama nu e mama mea ci e sora mea mai mare ... In realitate, tatal meu ii daduse mamei 10.000 lei sa-mi dea cadou de nunta, dar mama nu mi-a spus nimic de acesti bani. Nu stiam de unde avea bani sa-si innoiasca hainele in ultimul timp, apoi a inceput sa cumpere haine scumpe sotului meu. Vazand toate acestea soacra mea a spus atunci : "draga, terminati cu minciunile, daca era mama ta ti-ar fi cumparat si tie ceva sau la copil, voi credeti ca ma prostiti pe mine ? e sora ta si tu nu vrei sa spui. Nu vezi ca ea cumpara haine la barbatul tau ? De ce nu iti cumpara tie daca e mama ta ? ... tu nu vezi ?"
Vazusem si eu, dar eram obisnuita ca mama sa faca asa; cand eram in liceu si aveam bursa, venea sa faca cumparaturi pentru toata casa din bursa mea, iar mie nu-mi lasa nimic.
Cand soacra mea m-a acuzat ca ne batem joc de ea cu minciuni, tot eu am cazut de vinovata. Ea nu-mi cunoscuse familia din cauza ca nu se putea deplasa la distante asa de mari si spunea ca mama e sora mea si ca bunica ar fi mama mea ... iar eu eram sigura ca ea nu e prea sanatoasa la cap cand crede ca banuielile ei sunt adevaruri ... am plecat si de la soacra inapoi la mama, asteptand sa primim un apartament.
Dupa doua luni sotul meu m-a anuntat telefonic ca s-a mutat in apartament si ma asteapta cu copilul.
Insa in ziua cand trebuia sa plec, mama mi-a ascuns cismele si haina (era iarna), spunand : "nu pleci nicaieri, ce vrei sa mai faci inca un copil ?" Sora mea mi-a oferit pantofii ei, dar erau mari, iar eu trebuia sa port copilul in brate la drum lung, stiam ce drum ma asteapta, nu puteam sa plec oricum 16 ore cu tren, autobuze, bagaje si copil mic. Am renuntat. Dupa cum ma insulta ma facea sa-mi fie rusine sa ma duc dupa barbatul meu si ca sa nu-mi mai strige asa vorbe de rusine, am ramas doar ca sa fie ea multumita.
Nu dupa multa vreme am vazut ca nici faptul ca am ramas nu o multumea. Dupa doua luni am sunat eu insumi pe sotul meu rugandu-l sa vina sa ne ia, ca nu mai puteam trai in casa cu mama. Seful lui mi-a spus ca o alta femeie s-a mutat in apartament cu sotul meu si nu crede ca mai vine dupa noi. Si-asa a fost.
Am cautat atunci sa fiu reangajata la schela unde lucrasem inainte, dar fara succes. Aveam 21 de ani si aveam deja fata acoperita de tristete si amaraciune. Nici sindicatul, nici partidul, nici familia si nici prietenii nu ma puteau ajuta, iar alta solutie nu cunoasteam. De Dumnezeu nu mai vroiam sa aud ! ...
Am cunoscut un tanar exact de varsta mea cu o fata la fel de trista, se vedea ca ceva il marcase si pe el in viata. Mi-a spus ca a pierdut prietena insarcinata in luna a opta, deci si copilul. Ma gandeam ca necazul lui era mai mare decat al meu intrucat eu nu pierdusem pe nimeni; eu castigasem un baietel pe care-l iubeam din tot sufletul pentru ca el era singura mea avere. Dupa cateva luni m-am casatorit cu acel baiat si am ramas insarcinata.
La insistentele mamei lui am chemat parintii mei si din nou a venit mama singura. Din nou tatal meu i-a dat mamei 10.000 lei si ea nu mi-a spus nimic. Nici nu am vrut nimic, dar stateam cu frica sa nu izbucneasca asa cum avea obiceiul sa o faca, sa gaseasca din orice un motiv de nemultumire si de cearta. Socrii mei ne-au cumparat mobila de ocazie si ne-am aranjat foarte repede in apartamentul nostru. Mama nu era multumita nici de mobila, nici de sotul meu, de nimic. Venea la noi si ramanea cate doua - trei saptamani si nu ii convenea nimic, ne certa din orice ca si cum eram ultimii oameni, cei mai indaratnici si ca si cum daca ea nu ar fi fost cu noi, ar fi fost vai si-amar de noi.
De fiecare data dupa ce pleca, respiram usurati, dar in sinea mea plangem la gandul ca am dezamagit pe mama mea casatorindu-ma a doua oara. Daca ea ne-ar fi lasat sa ne descurcam singuri ne-ar fi facut cel mai mare bine, dar a mers pana acolo ca nu ma lasa sa dorm cu sotul meu ca sa nu raman din nou insarcinata, iar dupa ce a aflat ca sunt insarcinata, s-a impus sa ma separ spunand : "acuma nici atata nu trebuie sa dormi cu el !" ca si cum era o crima. Imi era prea rusine sa spun ca toate colegele mele si toata lumea sta impreuna, ea de ce-mi interzice sa stau cu sotul meu ? Asta ma intrebam in sinea mea doar, dar nu puteam sa spun nimic, pentru ca ea spunea cuvinte foarte urate, tratandu-ma ca pe animale.
Dupa ce ne-a chemat la ea de Craciun in 1984, la doar cateva ore dupa ce am ajuns, mama a inceput sa se certe cu mine ca de ce l-am adus si pe sotul meu cu mine "in casa ei". Tata nu zicea nimic. Am evitat sa ma cert cu ea si nu as fi vrut ca sotul meu sa stie ca ea ma cearta si de ce. Dar dupa cateva ore de tensiune, mama a izbucnit si a inceput sa zbiere. Toata noaptea mersesem cu trenul ca sa venim la ea, toata ziua nu am dormit pentru ca nu aveam dreptul sa facem patul sa dormin in casa mamei mele in timpul zilei, gravida, cu copil mic, nu mancasem pentru ca mama a inceput cearta cu mine la amiaza cand am vrut sa mancam si noi ceva, aveam baietelul de doi anisori ...si un sot care cadea de pe picioare pentru ca el lucrase cu o zi in urma, venise de la servici si am plecat la drum. Pana seara nu am facut altceva decat sa ascult jignirile mamei, seara eram epuizati de foame si oboseala si dupa ora 22 am decis ca trebuie sa ne odihnim, iar dimineata sa plecam inapoi acasa, ca nu mai puteam ramane in casa parintilor mei.
Cand mama a intrat in camera si a vazut ca pregatesc patul de culcare, a izbucnit in zbierete zicand : "nu faci patul la ora asta ! nu te culci in casa mea si in patul meu cu asta !" ("asta" fiind sotul meu). Imi venea rau si de oboseala, si de foame si din cauza sarcinei si de suparare acuma ... ce facusem asa de rau ? ea mi-a scris sa venim la ei de Craciun si asta facusem ; cu ce am gresit ? trebuia sa fi venit singura ! aici era greseala mea ?... si inca una fatala ! Daca am vazut ca nu pot nici sa ma culc, am strans ce aveam si dupa ora 23, spre miezul noptii, in ajunul Craciunului am plecat. Mama losese paltonul sotului meu pe care il primise de la tatal meu cu cateva saptamani inainte (palton facut pe comanda la o croitorie de lux si purtat doar de vreo doua-trei ori la cate o nunta. Era foarte elegant, negru, lung, venea ca turnat pe sotul meu)
Mi-a luat si mie haina, desi mi-o cumparasem din salariul meu cand lucram inca, asa ca am plecat noaptea in decembrie, in plovare doar, pe chiciura, aci ploua, aci ningea ... cu copilul in brate, nu mai aveam nici autobuz la ora aia, pe jos pana la gara mai mult de 10 km ... iar de acolo am avut tren doar dimineata la ora 6. Dupa tot chinul asta a urmat apoi inca o zi de mers cu trenul si seara am ajuns acasa epuizati,
iar eu, ore in sir nu stiam sa spun altceva decat: "nu mai ma duc acolo in viata mea ! nu mai vreau sa mai trec prin ce-am trecut ! s-a terminat ! poate sa faca ce-o vrea, sa vina ce-o veni, nu mai merg acolo
niciodata, nici nu mai vreau sa mai aud ! s-a terminat !
- va urma - (pentru a citi continuarea, dati clic pe butonul cu cifra 3 din stanga paginii sus la meniu)
